Despre JCC 29

Centrul Comunitar Evreiesc (JCC – Jewish Community Center) București și-a deschis porțile în septembrie 2007 ca rezultat al parteneriatului dintre Federația Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic (FCER-CM) și American Jewish Joint Distribution Committee (JDC sau, mai pe scurt, Joint).

JCC este locul care oferă posibilitatea tuturor evreilor (și nu numai acestora) de a învăța – despre cultura iudaică, tradiții și obiceiuri, sărbători, Israel – într-un cadru nou, modern și relaxat.

Cei ce ne trec pragul pot învăța orice de la limbi străine la artă, pot petrece timp cu prietenii, se pot relaxa. JCC București dă o nouă imagine vieții evreiești de fiecare zi.

Programele pe care le oferim sunt create în funcție de vârsta participanților cărora li se adresează, dar și în funcție de interesele acestora, astfel încât să permită atragerea și implicarea unui număr cât mai mare de membri ai comunității evreiești în viața evreiască și a le permite acestora să se exprime și să se dezvolte atât din punct de vedere iudaic cât și personal.

subscribe to comments RSS

There are 29 comments for this post

  1. Silvian Chis says:

    Buna ziua , aveti pe stoc mezuza ? am nevoie de 5, multumesc

  2. VREAU SA VIN SA VA CANT VOLUNTAR..DE YOM ATMAUT AM SA FIU LA BUCURESTI…UITATIVA LA MICHAEL SOSNER EXPRESSBAND LA FACEBOOK MERSI

  3. youness says:

    Shalom,

    oferitzi cumva si cursuri de isish?

    Multzumesc!

    Youness

  4. Catalina says:

    Bravo voua! Am tot respectul pentru voi si pentru tot ce a-ti facut de-a lungul timpului pentru intreaga lume.

  5. Harry Schneider says:

    Shalom Rav,eu locuiesc in Israel,dar voi fii in Bucuresti,la 21.6.15,si mi-ar face mare placere sa vizit Comunitatea.Sunt nascut in Bucuresti,dar am emigrat in 1951;fiti amabili,si informati-ma cu adresa comunitatii.Cu respect,Schneider

  6. MARIN MONICA says:

    Buna ziua,

    As dori sa stiu daca pot face parte din comunitatea dumneavostra avand in vedere ca tatal meu care este decedat a fost evreu.
    In cazul in care se poate cum procedez.

    Cu stima,
    Monica Marin

    • Adrian says:

      Buna ziua.

      Desigur, daca acest lucru poate fi dovedit prin acte cum ar fi cele de stare civila sau orice document din care poate reiesi ascendenta evreiasca a acestuia ori daca acesta figureaza ca membru al comunitatii evreiesti ori se afla inmormantat intr-unul din cimitirele apartinand acesteia.

    • MARIN MONICA says:

      Buna ziua,
      Va multumesc pentru raspuns.
      Pot dovedi acest lucru prin actul de nastere. Am sa vin la sediul dumneavoastra cu acest act.

  7. mihaela says:

    Muzica de la Radio SHALOM, este “super”, o ascult cu o mare placere ori de cite ori am posibilitatea(internet).sunteti o valoare pentru ascultatori, o mai mare diversitate muzicala ar fi o buna initiativa. Va multumim, ca existati…. tineti-o tot asa..felicitarii..unui post minunat.

  8. maria says:

    vai! nu cred ca mai exista o muzica atat de proasta pe vreun post de radio. exceptand cele de manele poate.

    • JCC.Bucuresti says:

      Desi frumosul este relativ, vom tine cont de sugestia dvs si promitem ca in viitorul apropiat vom “peria” si improspata piesele muzicale ale Radio Shalom Romania.

  9. Magda says:

    Shalom,iubesc mult poporul Israelian,am si fost in Israel anul acesta ,este ce-a mai frumoasa tara din lume,o sa ma mai duc acolo si radio este minunat,nu stiu limba ebraica decat cateva cuvinte dar imi este asa drag sa o ascult.Dumnezeu sa va Binecuvinteze pe Totiiiiii Evreii,Sunteti Cei mai Frumosi din Lume.

  10. blumenfeld says:

    cum se poate afla locul unde sunt ingropati membri din familia noastra venim la nbucuresti in luna iulie va multumim anticima

  11. אפרים says:

    שלום, אני עברתי לבוקרשט לא מזמן ורוצה להתחבר לקהילה היהודית כאן. אבוא לבקר בקרוב. השאלה שלי היא האם אתם צריכים עוד מורה לשפה העברית?

  12. Madalina says:

    Shalom, as vrea sa stiu mai multe despre aceste cursuri cat si detalii despre programul acestora

  13. Vasilica says:

    Cursurile sunt acreditate?
    Daca incepem programul e obligatoriu sa ne mentinem pana in iunie?Intreb pentru ca sunt studenti care pleaca cu bursa in strainatate.
    Va multumesc

    • Adrian says:

      Cursurile sunt organizate pentru a invata practic, concret limba ebraica, engleza sau romana (nu stiu la care limba va referiti) si nu sunt creditate in vreun fel. Cu toate acestea, la final veti obtine o diploma din partea noastra. Puteti intrerupe oricand participarea la curs.

  14. florina says:

    aceasta comunitate are portileinchise sau deschise pentru cei ce nu sint evrei?

    • Adrian says:

      In mod firesc, efortul, programele, activitatea unei comunitati se adreseaza cu precadere membrilor acesteia.

      Cu toate acestea, desi majoritatea programelor sunt organizate strict pentru membrii comunitatii evreiesti, exista totusi si evenimente si programe deschise (de ex.: cursuri, spectacole, festivaluri, targuri de carte, activitati sportive etc. ).

  15. Paul says:

    Vreun program de învățare a limbii ebraice?

    • Adrian says:

      Desigur!

      Cursurile se desfasoara intr-o structura asemanatoare anului scolar, din luna octombrie 2013 pana in luna iunie 2014.

      Vor exista doua grupe de studiu pentru incepatori (nivel zero) si pentru avansati (reprezentand de fapt un nivel intermediar).

      Cel mai probabil cursurile se vor desfasura in zilele de marti (avansati), si joi (incepatori) intre orele 18:30 – 21:00, costul participarii ramanand probabul la nivelul celui de anul trecut, si anume 95 lei / luna / participant.

      Va asteptam la sediul nostru pentru a va inscrie.

      • MONICA says:

        buna ziua,

        aveti un nr de telf la care va putem contacta pentru cursurile de ebraica? am gasit un nr de fix dar nu raspunde nimeni. Va multumesc

        • Adrian says:

          Buna ziua. Telefoanele receptiei functioneaza – tocmai am verificat 0213202608 si functioneaza.

  16. eli says:

    deabia am gasit statia de radio she implace foarte mult ve uresc multa putere she rabdare shi mult noroc scuzatima ca romana mea nui asha de bine

  17. Adrian says:

    Va asteptam cu drag la JCC!

Leave a Reply to Paul

* these are required fields

Centrul Comunitar Evreiesc Bucuresti is powered by WordPress and FREEmium Theme.
developed by Dariusz Siedlecki and brought to you by FreebiesDock.com